Concert Depeche Mode (full review)

26 June, 2006 2:34 pm

Am lasat sa treaca niste zile intre concert si momentul asta in care ma apuc sa povestesc, ca sa scriu un review cat de cat obiectiv (bine, in masura in care e posibil asa ceva :P).

Inca dinainte sa ajungem pe stadion am fost foarte impresionat de jandarmii de pe drum – extrem de politicosi, civilizati si la locul lor. Am discutat despre asta si cu altii si am inteles ca asa sunt acum jandarmii, nu ca pe vremuri. 🙂

Ar trebui sa mentionez ca pe stadion am ajuns pe la ora 17… Sechelele de la concertul Metallica din 1999 si-au spus cuvantul: eram convins ca o sa ne imbulzim la intrare timp de cateva ore pana sa ajungem in incinta stadionului. In realitate, nici o legatura 🙂 Coada de 0 persoane, acces rapid, nici macar la standurile de racoritoare nu erau cozi. Din cate am inteles, nici mai tarziu nu a fost imbulzeala la intrare, deci inca un punct in plus organizatorilor. Singura problema pe care o am in legatura cu securitatea este faptul ca desi s-a anuntat de 100 de ori ca e interzis accesul cu aparate foto, se pare ca singurele interzise erau aparatele profesionale 🙁 deci puteam sa vin linistit cu aparatul lui maica-mea sau al ioanei si sa fac poze. In fine, asta e…

Odata ajuns pe stadion, am fost un pic surprins de public. Lume in general peste varsta mea (ceea ce n-am mai vazut de mult la un concert) – majoritatea la 25-30 ani, dar si destul de multi peste 40 (tati si mame, dar nu numai). Fapt care m-a facut sa ma simt un pic stingher – imi dadeam seama ca e concertul lor de fapt, ei care l-au asteptat 10-20 de ani. Lume civilizata, bucuroasa, pasnica, prietenoasa – again, nici o legatura cu concertul Metallica. Si spun asta in conditiile in care pe vremea respectiva eram cel mai mare fan Metallica: stiam toate versurile pe dinafara, stiam sa cant la chitara o gramada de melodii, aveam toate albumele, videoclipurile, remixurile si versiunile demo ale pieselor. Fan depeche n-am fost niciodata propriu-zis.. m-a atras mereu atmosfera sumbra din piesele lor, erau cateva piese care imi placeau, si eram inebunit – ca toata lumea – de Enjoy the silence. Piesa care, culmea, nu m-a impresionat cine stie ce in timpul concertului.

Dar sa revenim la oile noastre… Lui Vania i-a venit misiunea ingrata de a pune muzica in deschidere – un set cam dezbinat, genuri variate amestecate neomogen si cam fara legatura, dar destule piese bunicele. Adevarul e ca oricat de bine s-ar fi descurcat el, lumea nu avea chef de nimic la ora respectiva. Mai slab (zic eu) s-au prezentat Suie Paparude si (fara indoiala) Sistem. Suie au cantat 3 piese, din care 2 noi si – evident – Pentru Inimi. Ceea ce a urmat (Sistem) a fost, quite frankly, jenant. Baietii aia de plastilina care fac playback batand in butoaiele de varza si incercand, in zadar, sa imite formatii reale gen Stomp sau Senzor. Ciudata alegerea organizatorilor, dar nici nu pot sa zic ca as fi putut nominaliza vreo trupa (in afara de Suie poate) care sa merite sa cante in deschiderea concertului de vineri. Ar mai fi de mentionat ca ambele trupe romanesti s-au auzit ca un hamster intr-o galeata de tabla. Impresia mea a fost ca nu le-a dat voie sa cante decat pe jumate din boxe, dar se pare ca adevarul a fost altul: mijloacele tehnice puse la dispozitia formatiilor au fost aceleasi. Problema e ca mixerele digitale cu care a venit echipa de productie erau cam straine romanilor (vezi articolul privind tehnologia din sohodol) si decat sa-si bata capul sa citeasca manualele, le-au lasat pe default. Si default a sunat.

Intre trupele din deschidere si main event a trecut cam o ora, timp in care s-a auzit un dj set inregistrat de Martin Gore – nimic deosebit, dar muzica foarte potrivita pentru momentul respectiv. Apoi, dupa o jumatate de ora de “ei sunt!!” si “nu sunt ei, sunt tehnicienii de sunet!“, se intampla si minunea – se aprind luminile pe scena, se aprind “ochii” sferei de metal, scrie “hello” si incepe: A Pain That I’m Used To. Pana in secunda aia n-am fost sigur ca o sa vina – sigur nu mai vin, nu si-au luat banii, Gahan a ragusit, si alte ganduri de genul asta imi intunecau judecata. Melodia suna super bine, se aude clar si plin si tare, totul pare insa un pic ireal si parca nu realizez ca a inceput concertul. Ca la 10 metri in fata mea, pe scena, sunt Depeche Mode! La confuzie contribuie si faptul ca, din primul rand, incepe sa se desfasoare un banner imens de 30mx20m facut de fanclub, pe care scria “A LIFETIME WAITING FOR THIS NIGHT”, banner pe care il plimbam deasupra capetelor in sectoarele A si B. Pe forumul fanclubul-ui am citit ca toti 3 membrii formatiei au inceput sa zambeasca si au parut cu adevarat impresionati. Cand ma mai trezesc, sunt usor dezamagit de faptul ca cele doua ecrane de LED-uri din lateralul scenei nu se aprind. Singurul ecran functional e cel din tribuna, pe care se dau niste filmari live ale publicului. Nici nu apucasem bine sa ma dezamagesc, ca se termina melodia si – surpriza – se aprind atat cele doua ecrane, cat si 5 ecrane mai mici in fundul scenei. Casc ochii mari si nu-mi vine sa cred.

Se canta A Question Of Time, melodie pe care nu o stiam, dar la care nici n-am prea fost atent. Ochii imi erau atintiti pe ecranele cu proiectii. Efecte de lumina, filmari din public, filmari de pe scena, grafica si clipuri inspirate din videoclipurile Depeche. Atat de simplu si totusi AMAZING. [ulterior am aflat si cine a designed scena si s-a ocupat de regia spectacolului: Anton Corbijn, care a facut videoclipuri pentru ei, Metallica, U2, si altii, si un fotograf foarte bun, deci nu e de mirat.] Proiectiile, textul (sau cateodata grafica) afisata pe ecranul sferei de metal, cuvintele care se aprindeau alternativ, in functie de piesa curenta (SEX, PAIN, ANGEL, LOVE), totul era facut cu cap, cu un scop si cu sens.

Urmeaza doua piese de pe playing the angel – Suffer Well si Precious. Cantate bine (duh), frumos, dar eu vroiam sa aud ceva piese mai vechi (sau John the Revelator). Nu am mult de asteptat, pentru ca urmeaza Walking In My Shoes. Pe ecrane, secvente din clip, care se plimba de pe un ecran pe altul de parca ar fi totul o mare imagine. Incep sa fiu mai atent la melodii insa si cant si eu (mai ales pe refren, unde mai stiam ceva :P). Not to worry, urmatoarea melodie e Stripped si urlu pe tot parcursul melodiei (incep sa apara primele semne de raguseala.. deh, nu mai am 17 ani :P).

Dupa Stripped au urmat doua melodii cantate de Martin Gore: Home si It Doesn’t Matter Two. Si iata ca mai invat ceva nou – in afara de faptul ca Gahan se pronunta ga’an si nu gheihan – Martin canta si la voce. Si canta superb, tot stadionul e plin de “licurici” – brichete aprinse, sau telefoane cu care ceilalti faceau poze brichetelor primilor. Daca atitudinea lui Gahan mi s-a parut un pic prea british, Martin a fost de-a dreptul coplesitor. Melodii interpretate sensibil si impresionant – zicea cineva intr-un review ca “nu degeaba poarta Martin aripile alea“, si avea dreptate. Mi s-a schimbat total parerea fata de el – il credeam un maimutoi.. “gayul ala mic“, vorba lui budro, dar de fapt mi-am dat seama ca el nu e doar creierul, ci si sufletul formatiei.

Urmeaza In Your Room, o piesa care in forma inregistrata nu mi-a spus nimic, dar live m-a lasat – din nou – cu gura cascata. Gahan, Martin si Fletcher pareau din ce in ce mai incantati de reactia publicului. Fletcher zambea (am inteles ca it never happens, chiar si Dave a facut misto de el pe tema asta in timpul concertului), Martin zambea si parea fericit, Gahan zambea mai putin, dar tot comentau intre ei pe scena. Revenind la piesa, a sunat foarte bine, puternic si dark. Dupa ea a urmat Nothing’s Impossible, moment in care iar m-am concentrat asupra proiectiilor si mai putin asupra muzicii (nu mai stiu daca acum sau mai devreme erau alea cu tipa naked.. hmmm.. nevermind) si – deja imi pierdusem speranta – John The Revelator!!!! Cant cat mai pot, vocea nu prea ma mai tine, tot publicul canta la refren, piesa suna perfect, ce sa mai zic… Daca se termina concertul in momentul ala, eu eram multumit. Si a continuat!

Au urmat I feel you, Behind The Wheel si World In My Eyes. La ultima, din nou niste imagini care te lasau cu gura cascata, filmari ale ochilor lor proiectate pe ecrane si pe sfera metalica de pe scena. Nu pot sa nu fac comparatii in minte cu concertul Metallica. Din pacate comparatia nu are nici un sens. Din cate am inteles de la cineva care a lucrat la instalarea si dezmembrarea scenei, echipamentul pe care a vazut ca l-au adus tre sa fie in valoare de vreo 5 milioane euro. Si asta doar partea de electronica. Tehnic, concertul a fost pur si simplu perfect. Nu cred ca ar avea nimeni ceva de reprosat.

Melodia urmatoare e Personal Jesus. Enough said. Publicul e in delir, toata lumea canta, parca e un vis. Fara indoiala, e melodia care a avut cel mai puternic feedback. Urmata de Enjoy The Silence care, cum ziceam si mai sus, nu m-a impresionat cine stie ce, poate doar din punct de vedere vizual. Poate am si ascultat-o de prea multe ori. In final, Gahan ne ureaza sa “enjoy the silence“, cateva “thank you, see you next time!” si se sting luminile. Oh fuck, s-a terminat! Ma rog, stiam ca urmeaza cel putin un bis. Si se lasa asteptat ceva, destul cat sa-mi incolteasca iar panicile de genul “nu mai canta bis, e prea ragusita lumea si nu mai pot sa-i cheme inapoi” sau “si-au bagat picioarele in noi, ca doar suntem romani” – din fericire nefondate. 🙂

Apare intr-un final Martin din nou si mai canta o piesa – Leave In Silence – cel putin la fel de sensibila si impresionanta ca primele doua, si care umple stadionul de brichete si telefoane. Incet-incet apar toti membrii pe scena si incep sa cante Photographic. Alta piesa pe care nu o mai auzisem pana acum, dar care eram convins ca e relativ noua – suna foarte rock si plina de forta. [ma inselam: e prima piesa Depeche Mode ever released]. Proiectiile de nota 10+ din nou: ecranele devin alb intens cand Dave canta “bright light” si negre la “darkroom“, apar diferite instantanee alb-negru luate in timpul piesei, scoase direct din camera digitala (canon fara indoiala – am recunoscut meniurile si iconitzele).

Concertul se incheie cu Never Let Me Down Again – zisa si “I’m taking a ride with my best friend”, pentru fanul mai ignorant, like me. La un semn al lui Gahan, toata lumea isi flutura mainile in acelasi timp si in acelasi sens, iar imaginile din public care se vad pe ecrane sunt absolut impresionante. Si se termina. N-a fost prea lung, dar nici prea scurt. A fost exact cat trebuie, cum trebuie, un concert cantat perfect de la cap la coada. Iesirea de pe stadion se face la fel de civilizat ca si intrarea, fara imbulzeala, fara injuraturi, fara scandal.

N-a fost Everything Counts, n-a fost Policy of Truth, n-a fost Just Can’t Get Enough si n-a fost nici al doilea bis. Dar n-a mai contat, nu cred ca ar fi putut iesi mai bine de atat.

6 Responses to “Concert Depeche Mode (full review)”

blomqvis wrote a comment on 26 June, 2006

Un addendum la faza cu M.L. Gore sufletul formatiei… daca permiteti…
Tot citeam si eu pe forumul depeche din romania discutiile despre cum se vor imbraca fanii la concert. Cam toti au ajuns la concluzia ca tinuta, pt baieti va fi tricou mulat negru, blugi albi si pantofi negri cu talpa groasa. Inr-un cuvant, toti fanii de pe vremea lui Violator. Si, vazand chestia asta i-am zis unui tip care mergea si el la concert: “uite ma, cutare si cutare… Da io ma intreb daca vine Dave imbracat in piele nu-s cam dezamagiti oamenii? Si Gore daca vine cu pampoane si kilt, ce fac fanii,mey, hein?!” La care raspunsul a fost: “Pai ce ma, Gore e Depeche?”
Io cred ca “ailalti” doi is depeche… Si ca sa nu zicei ca am fost impotriva, in mare concertul mi-a placut!

Dookie sau Budro sau whatever. Eu. wrote a comment on 26 June, 2006

Frumos review. Cand povestesti asa parca imi pare un pic rau ca n-am fost. Doar un pic. Nu stiu de ce aveam impresia ca vor fi multi phonies (vorba lu’ Salinger) la concert, dar din cate citesc nu a fost cazul.
Ok, si faptul ca Gore e sufletul formatiei nu-l face nici mai mare, nici mai putin gay. 😛 Il face doar mai important.

silvia wrote a comment on 27 June, 2006

Chiar frumos review, asa ceva asteptam sa citesc pentri a-mi pune ordine in ganduri pt ca eu nu-s in stare sa scriu reviews

Andreea wrote a comment on 7 July, 2006

Foarte faina revizia, mi-a facut placere sa o citesc. Sunt de acord cu tine la faza cu proiectiile, se vedeau asa de frumos in ansamblu, mi-a placut de Dave la toate melodiile cu exceptia lui Suffer Well care n-a iesit klumea, Martin – super. Concert superb.

how to get abs wrote a comment on 13 September, 2011

The heading of this post – toti visam alb-negru » Concert Depeche Mode (full review) – caught my eye, so I came by to have a look. Glad I did. FYI – I also shared this page – http://mtx.pazea.ro/2006/06/concert-depeche-mode-full-review/ – on my Facebook page so other people can find it too.

Gabi Demo wrote a comment on 17 June, 2014

Fan Club Depeche Mode Romania exista prin petrecerile sale si nu numai:

Aici aveti link cu Fan Club For the Masses Romania
https://www.facebook.com/pages/Fan-Club-For-the-Masses-Romania/169659006419919

Care to comment?

z